Opinii personale

Mă uitam aseară, pe smartphone, la doi bărbați tineri care săpau un șanț. Amândoi în adidași — prima observație care mi-a sărit în ochi. Unul, cel cu lopata, în blugi strânși pe picioare, parcă îmbrăcat pentru mers la magazin. Celălalt, cel cu târnăcopul, mai pregătit: geacă groasă, fes tras aproape peste ochi. Și amândoi filmați de un al treilea, care stătea deoparte, cu telefonul ridicat. Unde s-a ajuns? Până și săpatul unui șanț, a devenit „conținut” pe Facebook. Material de postat, de distribuit, de strâns like-uri. Odată, asemenea muncă aparținea vieții private, nu spectacolului public. Acum poate fi filmată, postată și făcută cunoscută cu o anumită mândrie sau, cel puțin, fără nicio reținere. De unde vine nevoia aceasta de expunere? Nu știu să răspund cu certitudine. Dar observ ceva: cei care altădată tăceau — muncitorii, oamenii simpli, „cei de jos”, cum se spunea — au găsit în smartphone un microfon și o cameră mereu disponibile. Nu mai au nevoie să scrie, să construiască un ar...

  Cunoscut în prezent mai mult pentru "Colț Alb" — desene animate — și pentru "Chemarea străbunilor". Mai puțin pentru "Martin Eden"," Lupul de mare", "Călcâiul de fier", "Dragoste de viață "— opere mai greu de ecranizat. Și cine mai citește? Eu nici la filme nu mai am răbdare să mă uit. Au apus vremurile bune în care puteam citi un roman cap-coadă în câteva zile. Nici de televizor nu mai am nevoie. Câinii, oile bunicului, caprele — au existat cândva, demult. Cărțile lui London încă mai există la mine acasă sau la maică-mea. La fel cum am multe romane de Zola. "Colț Alb"? Mai există alături de Buck, din "Chemarea străbunilor", în mintea mea. Haite de lupi flămânzi, încolonate, pe fond alb, pe zăpadă. Lupte între ei, competiție, un lider al grupului — ca și la oameni. Un mascul „alfa” al grupului, tânăr și puternic. Foștii „șefi”, alți masculi, sub el… Ruperea unui membru pentru un lup înseamnă moartea. Hait...

 Ieri a apărut în spațiul online o fotografie a unui tip învelit cu mai multe pături, pe cearșafuri, afară, sub cerul liber, pe o conductă groasă, d-aia cu apă caldă, „decopertată”. Adică i s-au dat tabla și vata minerală jos pe o porțiune, pe vreo doi metri, ca omul să se încălzească. Trist și revoltător în același timp: un om abandonat de instituțiile statului, care încearcă să supraviețuiască iarna încălzindu-se pe o conductă groasă de apă caldă. Și? Pe Facebook apar comentariile: o doamnă angajată ca avocat sau jurist insinuează că își merită soarta, că bea și fumează, că nu lucrează. De parcă dânsa ar produce ceva util… Și alții aprobă, dau like. Ideea e că oamenii sistemului, ai partidului, se apără. Cum adică să fie vinovați cei datorită cărora ei au cariere, afaceri de succes? Dă-i și lovește în cel vulnerabil: fă-l bețiv, fumător și leneș. Cum? Atâta pot. Așa le-au zis lor părinții când erau copii de grădiniță. După ei, cei vulnerabili, fără locuințe, fără rude care să-i a...

  Rețelele sociale au devenit spații în care totul pare superficial: captarea atenției, like-uri, zgomot. Una dintre ele este Facebook. Nu mai e ce a fost acum zece ani. S-a transformat într-un loc unde multe persoane caută să atragă cât mai multă atenție pentru a-și vinde serviciile. Alții postează constant texte lungi, politice. Adesea e enervant să tot scrollezi printre chestii care nu te interesează, printre texte lungi făcute cu A.I( și așa proaste calitativ), înregistri video făcute de puști care vor să se afirme, articole de presa și altele de genul.   Dezbateri? Schimb real de opinii? Discuții scrise, cu mai multe replici, cu oameni care revin? Asta a fost odată. Nu mai e. Acum e altfel Facebook e invadat de reclame, de înregistrări cu oameni politici, de articole de presă și de tot felul de „experți” în problemele sufletești. Descurcă-te prin aglomerația asta! Găsește un om cu care să discuți. Poți? Din ce în ce mai greu, nu? Nu...

  Faust, așa cum este descris de Goethe, este un om de știință aflat într-o încăpere plină de cărți. Un profesor singur, înaintat în vârstă, cu barbă lungă, fără nevastă, fără copii, care și-a închinat viața studiului. Un ratat. Un ratat care, într-un moment de luciditate, se gândește la sinucidere. Are o sticluță plină cu otravă păstrată în acest scop. I s-a luat de viață; se gândește că „un câine n-ar putea să mai trăiască așa”. Se compară cu o râmă care se zbate în pulberea unui drum. Și cine îl salvează? Un demon. Personajul negativ. Faust își dorește moartea, viața i se pare un blestem. E obosit de viață. Diavolul vrea de la el doar sufletul. Cei doi fac un „pact”, ajung la o înțelegere. Faust întinerește cu treizeci de ani, se îndrăgostește de o fată tânără, Margareta. Pentru tânărul doctor Faust începe o viață nouă. Avem, așadar, un personaj în două ipostaze diferite: 1) cărturar bătrân, singur, care își dorește moartea; 2) nobil tânăr,  sănătos, îndrăgostit de o fecioa...