Opinii personale

Scriu, nu pentru faimă sau pentru like-uri. Scriu pentru că am nevoie să fiu auzit. Scriu pentru a găsi oameni care gândesc ca mine, care simt la fel și care vor să vorbească despre ce contează cu adevărat. Scrisul e pentru mine un mod de a rămâne prezent și conștient, chiar și atunci când sistemul sau lumea din jur încearcă să te reducă la tăcere. E un mod de a spune: exist, simt, gândesc, nu accept nedreptatea în tăcere. Este pasiune, este afirmare, este luptă subtilă — dar mai presus de toate, este dorința de a crea legături reale, de a schimba măcar un pic lumea prin cuvinte și prin idei. Fiecare text, fiecare postare, e un pas către oameni care nu sunt singuri, și către o lume care încă poate fi mai omenoasă.

Sărăcia și singurătatea nu vin întotdeauna din nedreptate. Uneori sunt roadele propriilor noastre greșeli. Ai disprețuit învățătura, ai irosit timpul, ai crezut că lumea îți datorează ceva. Ai ales ușorul în locul greu, plăcerea în locul disciplinei, tăcerea în locul adevărului. Și într-o zi te-ai trezit singur — fără prieteni, fără rost, fără sprijin. Nu ți-a făcut nimeni rău direct; doar tu te-ai lăsat pe tine în voia lenei, a neatenției, a necredinței. Ai risipit ani, ai pierdut oameni, și acum te întrebi de ce ți-e frig. Singurătatea poate fi o pedeapsă meritată. O formă de dreptate tăcută, venită din partea vieții. Pentru cei care n-au vrut să învețe, care au batjocorit răbdarea, iubirea, înțelepciunea. Pentru cei care au crezut că binele vine de la sine, fără luptă.