Pădurea
Se scrie mult pe Facebook despre psihoterapie. Despre regăsirea echilibrului interior, despre metode, tehnici, abordări. Mie îmi vine în minte o pădure de stejari desfrunziți. Liniștea din ea. Să fii acolo singur, calm, în lumina zilei; să stai în adierea vântului, cu gândurile tale. Fără zgomot, fără metodă. Există nenumărate căi de a te reechilibra. Unele costă bani, altele costă timp, toate promit rezultate. Dar câți dintre noi uită esențialul? Uită de soare, că mersul lent pe un drum oarecare poate face mai mult decât o ședință. Că expunerea la lumina naturală nu e metaforă, ci fiziologie. Că rugăciunea — indiferent cum o numești — e una dintre cele mai vechi forme de introspecție. Întoarcerea la natură, la singurătate, la simplitate nu e romantism ieftin. E, poate, primul pas pe care îl sărim tocmai pentru că nu costă nimic.