Opinii personale

 Acum doi ani am descoperit, pe un grup de Facebook, femeile autointitulate „puternice și independente”, trecute de 40 de ani, fiecare cu pisica ei. Cu poze de profil cu pisica — adesea pisica cu coada pe sus, alintându-se pe lângă ele. Ca și cum pisica n-ar ridica oricum coada… Ei, simbolic, să vadă ceilalți! Mă rog, îmi plăceau pentru că postau texte amuzante. Sau filosofice, ironice, cu neologisme. După aceea, fiindcă le luau unii bărbați la mișto, au dispărut. Dar au rămas cele cu consiliere psihologică, constelații familiale, chestii de genul ăsta — alte atracții. Între timp, m-am plictisit și de acestea. Însă a apărut un alt trend: femeile suveraniste. Ei, acestea din urmă parcă îmbină stilurile din cele două categorii amintite: scriu și pun și poze-selfie în postări. Și ce fotografii! Cu ele în blugi mulați și ii țărănești. Combină ia cu blugii. Scriu texte despre istorie și chestiuni sociale, combinate cu opinii politice. Acesta este ultimul trend apărut: femeia suveranistă...

 Noaptea, înainte să adorm, mintea începe să scuipe imagini. Industria calului. Ce dracu’ mai e și asta? Cai obosiți, căruțe cu roți de Dacia, cutii ca niște coșciuge ambulante. În ele se cară ceva. Mereu ceva. Gunoi de grajd, nisip, pietriș, o butelie, o viață ieftină. Secolul 21, dar roțile sunt din anii ’90. Dacii. Iar dacii. Mii, zeci de mii. Daci liberi, daci supărați, daci cu steaguri. Un domn al dacilor, obligatoriu în nădragi roșii, cu voce gravă și autobuze închiriate. Daci duși la proteste și înghesuiți ca vitele. Costume populare, blugi, telefoane scumpe în buzunar. Circ. iPhone 15. Smartphone-uri subțiri. Viteza! McDonald’s, ecrane mari, plasme pe pereți, mașini electrice care nu scot niciun sunet. Și lângă ele, caii. Caii trag căruțe cu roți de automobil, hrăniți pe timp de iarna cu fân galben - cenușiu. Vacile se întorc seara singure, cu ugerele grele. Miros de balegă proaspătă. Adevărul nespălat. Sate uitate. Case părăsite, ferestre cenușii. Oameni plecați. Milioane ...

Am stat de vorbă cu suveraniștii — mare greșeală, dacă voiam să-mi păstrez neuronii în liniște. Aparent, zeci de tone de aur zac pe fundul lacurilor de acumulare, iar francezii (Franța) abia așteaptă să vină cu lingurița să le scoată, ca pe ciorbă. Aur dacic, bineînțeles. Sau monoatomic. Sau magic. Depinde de cine povestește. Și, atenție!, profetul lor în pantaloni roșii — un fel de Moise de cartier, dar mai scund — a prezis criza apei. Cum apare câte o problemă în lume, gata: „V-am zis eu!”. Cică în curând apa potabilă se va da pe bază de buletin, cu semnătură, ca la notar. Vom sta la cozi, nu pentru vot, ci pentru o sticlă de apă. „Apa e informație!”, mi-au zis. Nu știu exact ce informații ascunde, dar probabil niște secrete daco-atlante bine criptate. Iar pe fundul lacului, spun ei, nu e doar aur: e aur monoatomic dacic, prezent numai în România. Ceva atât de unic, încât doar ei au auzit de el.