Dacii

 Noaptea, înainte să adorm, mintea începe să scuipe imagini. Industria calului. Ce dracu’ mai e și asta? Cai obosiți, căruțe cu roți de Dacia, cutii ca niște coșciuge ambulante. În ele se cară ceva. Mereu ceva. Gunoi de grajd, nisip, pietriș, o butelie, o viață ieftină. Secolul 21, dar roțile sunt din anii ’90.

Dacii. Iar dacii. Mii, zeci de mii. Daci liberi, daci supărați, daci cu steaguri. Un domn al dacilor, obligatoriu în nădragi roșii, cu voce gravă și autobuze închiriate. Daci duși la proteste și înghesuiți ca vitele. Costume populare, blugi, telefoane scumpe în buzunar. Circ.

iPhone 15. Smartphone-uri subțiri. Viteza! McDonald’s, ecrane mari, plasme pe pereți, mașini electrice care nu scot niciun sunet. Și lângă ele, caii. Caii trag căruțe cu roți de automobil, hrăniți pe timp de iarna cu fân galben - cenușiu. Vacile se întorc seara singure, cu ugerele grele. Miros de balegă proaspătă. Adevărul nespălat.

Sate uitate. Case părăsite, ferestre cenușii.

Oameni plecați. Milioane plecați. În curți: cazan de țuică, veceu în fundul grădinii, capre, căcăreze. Cola mai scumpă decât laptele. Capitalism rural.

Clădiri cu fațade de sticlă, roboți industriali, inteligență artificială. Drone care vâjâie prin aer !  Și jos, pe pajiști: câini maidanezi, pungi, hârtii, mucuri de țigari, sticle mici de alcool tare, golite până la ultima picătură.

Blocuri comuniste cenușii. Fără balcoane. Beciuri inundate, miros de igrasie și hăndel, șobolani grași.  Noroi în „spațiile verzi”. Ambalaje de ciocolată pe iarba verde.

Avioane Nordis. Bani cât un ocean. Și păduri tăiate, drujbe care urlă, TIR-uri cu bușteni.

CT, RMN, paturi albe de spital. Asistente în uniforme. Și gospodării cu găini. Oameni la sapă. Cârciumi cu biciclete Tohan rezemate de gard, căruțe parcate ca niște limuzine ruginite. Bere, țuică, vorbă multă. Multă vorbă. Femei îmbrăcate provocator pe marginea șoselei principale, în așteptare.

Laptop. Smartphone. "Acumulator nedetașabil". Camere foto digitale. Școli, spitale, monumente ale eroilor. Și lângă ele: cârciumi, biserici cu turle înalte, bețivi în zig-zag, fecale de câini pe lângă trotuar. Sacru și rahat, mână-n mână.

Pajiști verzi cu capre și liniște. Fără manele, fără miros de mici, fără boxe urlând. Doar respirație. Doar timp. 

Acvarii cu pești exotici. Nu rațe, nu găini. Peștii sunt pentru cei curați. Pentru cei care n-au noroi pe cizme.

Case în două șiruri. Vile cu etaj. Primărie, grădiniță, școală, biserică. Ordine. Aparență.

Dacii din nou. Autobuzele din nou. Mulțimea. Steagurile, huiduielile, strigatele. Strigate și huiduieli orchestrate de șefi de galerii de fotbal. 

Cânepa. Ce se face din ea? Se înfășoară pe filete , se acoperă cu pastă verde-  instalații de gaze. Industrie. La fel ca industria calului. Totul industrie — ca pe vremea lui Ceaușescu. 

Aur pe fundul barajelor. Tone. Saci negri menajeri. Lopata. Aur pentru veșminte preoțești, aureole, lănțișoare la gâtul dacilor, lingouri. Aur monoatomic. Povestea trebuie să continue. Strângi aurul cu lopata și-l vâri în saci negri. Asta când ești idiot și visezi cu ochi deschiși.   

Trenuri albe, rapide. Mai rapide decât căruțele. Mult mai rapide decât noi. Dar nu la fel de rapide ca avioanele Nordis.

Casc. Mă ia somnul. Mintea e un depozit de resturi: aur dacic, nanoboți în pâine, bere amară, țigări, noroi. Mult noroi. Și avioane cu reacție care lasă dare albe pe cerul senin  

Și… atât. Mintea se oprește. Se stinge. Nu mai cere nimic. Adorm.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe