Universitate ( Ion)

Ion mergea regulat la București. Se ducea să învețe, să-și primească, după trei ani de studii, diploma de licență.

Se scula dimineața devreme, pe la 4:30, pe întuneric. Mergea grăbit la toaletă, se spăla pe față cu apă rece ca să se trezească mai repede, își făcea un ness, mânca și pleca. Mergea mult pe jos. Rezista, era tânăr. Lua ocazia sau autobuzul până în cel mai apropiat oraș, apoi schimba iar mijlocul de transport până la București. Cam o sută de kilometri dus, o sută întors.

Și pentru ce? Pentru o patalama la mână? Pentru o bucată de hârtie gălbuie, cu antetul Ministerului Educației? O diplomă care avea să stea apoi ani întregi într-un dulap, nefolosită.

Dar până atunci avea să cunoască lumea bună a Bucureștiului. Clădiri moderne, mașini sport din import. Avea să vadă femei îmbrăcate impecabil la facultate, odrasle de bogătași. Avea să vadă Universitatea, Gara de Nord, parcuri verzi unde oamenii alergau ca în filmele americane. Și Casa Poporului. Și galeriile metroului.

Dar era și sculatul cu noaptea în cap. Agitația dată de ness, trezitul prea devreme. Totul se plătea.

Ion vedea aurolaci cu pungi de prenadez. Pașnici. Vedea magazine de antichități și anticariate în jurul clădirii principale a Universității din București. Troleibuze, tramvaie, multe taxiuri. Clădiri vechi și cenușii.

Compara totul cu dealurile copilăriei lui, pe care se învârtea în cerc după capre. Compara liniștea naturii cu zgomotul Bucureștiului.

Ce-i trebuia lui facultate? Nu se putea face strungar? Nu putea duce o viață liniștită și demnă lucrând pe niște mașini semiautomate? Să tragă de o manetă ca să dea niște găuri în piese de metal, să ascută un burgiu la polizor. 

Nu putea trăi, ca atâția alții, într-o garsonieră modestă, având un serviciu în domeniul tehnic? Ba da. Și atunci?

Ei, relațiile! Să cunoști oameni. Să ai acces acolo unde alții nu au. Să poți naviga prin mai multe straturi ale societății.

În “Anna Karenina”, Tolstoi descrie o lume în care funcțiile importante sunt ocupate adesea prin relații de familie. Cei privilegiați pornesc cu un avantaj. Soarta celor de jos apare, alegoric, în “Holstomer- povestea unui cal”

Așa că de ce să nu se bucure și Ion, om de la coasă și de la coada vacii, de statutul de student? Ce, banii bunicului lui nu valorau la fel ca ai celorlalți? Iar munca îl lățise în spate, îl făcuse robust și suplu. Bun să bată străzile Bucureștiului în lung și în lat. 

Viața... Cu sandvișuri reci și ieftine, cumpărate din automate frigorifice. Cu cafea de la automat, plătită cu bancnote de un leu. Cu cărți vechi cumpărate din anticariate. Cu plimbări lungi făcute pe jos. Cu câte o Coca-Cola din când în când, la doză de aluminiu. Cu tras de gantere acasă.