Gornistul

Un om fără meserie fusese împins din spate să reprezinte interesele stăpânirii. 

La început fusese doar gornist într-o arenă unde se țineau spectacole. Privea atent tot ce se petrecea în jurul lui, asculta, învăța și băga la cap. Se pregătea, fără să știe poate nici el, pentru o carieră de bufon.

Ani la rând se antrenase pe străzi. Urla prin portavoce, ținea discursuri și făcea pe nebunul. Trecuse de treizeci de ani. Se prezenta drept patriot, drept apărător al neamului, dar rămânea un mascarici sărac, cunoscut doar prin târgurile și piețele pe unde își dădea reprezentațiile.

Într-o zi însă, un aristocrat hotărî să-l sprijine. Îi dădu galbeni și oameni care să-l ajute. Bufonul găsi atunci și să se însoare, iar aristocratul îi dădu și multe tone de brânză pentru nuntă.

De atunci, bufonul începu să promită lucruri mărețe: case ieftine pentru săraci, dreptate pentru cei nedreptățiți, vremuri noi pentru întregul ținut.

Unii erau plătiți să-l aplaude. Alții râdeau de el. Dar numele lui începu să circule.

Vorbele îi mergeau din gură în gură. Pictorii îi făceau portrete. Desenatorii îi trimiteau chipul la tiparniță. Curând, imaginea lui apărea pe ziduri, pe garduri și pe stâlpii din sate și orașe.

Gornistul devenise celebru.

Iar mulți dintre cei care îi ascultau promisiunile nu mai știau dacă privesc un conducător adevărat sau doar un actor care își joacă rolul până la capăt.