Anii '90( școala)

După Revoluție, unii sărăceau, rămâneau fără locuri de muncă. Alții își deschideau afaceri și se îmbogățeau. Deveneau patroni, independenți, respectați.

În cartierul în care stătea Ion se termina de construit un bloc de locuințe. Se mai construiau și garaje pentru Skode și Dacii 1300. Pe străzi încă circulau automobilele Trabant, care făceau zgomot ca niște motorete.

Copiii se jucau împreună, afară, în timpul liber: capra, pititea, jocuri cu mingea. Era o modalitate de a socializa și de a interacționa prin joacă.

Dar jocurile de acest gen erau prezente și în școală, nu doar în timpul liber. Dacă nu venea profesorul la ora de curs, elevii și elevele, ca să nu se plictisească, jucau „capra”, „lapte gros” sau „gardiana” pe holurile școlii. Cel puțin acolo unde învăța Ion, așa era.

Nu venea profesorul la oră? Bucuria lor! Începea distracția.

Băncile din sălile de clasă ale școlii unde învăța Ion erau adesea scrijelite de unii elevi mai rebeli, cu briceagul. Mâzgălite cu pixul. Uneori erau mâzgăliți și pereții claselor sau ai holurilor.

Unii elevi și eleve își notau observații direct pe manualele primite gratuit de la stat. Le și mâzgăleau adesea. Apoi aceleași manuale erau strânse la sfârșitul anului școlar și date generației următoare. Și tot așa, chiar patru-cinci ani la rând.

Oficial, elevul avea obligația să-și scrie numele și prenumele pe prima pagină a manualului și să-l păstreze în stare bună cât timp îi era încredințat. Dar cine controla asta? Profesorii? Nu aveau chef sau nu aveau timp. Se treceau multe cu vederea.

Și directorii treceau adesea cu vederea absența unor profesori de la orele de curs sau anumite abateri ale lor: „castane” date elevilor, palme peste față și alte asemenea pedepse.