Amintiri

Mica Italie a copilăriei mele: blocuri cenușii, fără acoperiș, fără balcoane, cu "alei" de pământ printre ele. Cu șobolani de beci, cu maidanezi. Cu anvelope de mașini arse noaptea pe spațiile verzi de către copii. Uneori și ziua, degajând vizibil mult fum negru, plouând serios aerul.
Cu plopi mari, drepți, care țineau umbra blocurilor. Plopi de zeci de ani, adulți.
Era un cartier muncitoresc. Cartier cu multe blocuri cubice, cu fațade udate de ploi și uscate de vânt și soare. Rufele se uscau pe sârme în fața lor, afară. Pe sârme fixate de „T”-uri din țeavă rotundă, la nivelul solului. Sau în fața ferestrelor, sub ele, tot agățate cu clești de sârme.
Blocurile erau izolate deasupra cu smoală, protejate astfel de intemperii. Aveau și antene cu elemente pe ele; prindeam TVR 1. TVR 2 mai rar, cu purici.
Apa era la program. O țineai în găleată, luai cu cana pentru băut. Țineai cada de fontă emailată din baie plină cu apă ca să ai ce arunca în veceu când lipsea apa din rezervorul plasat lângă tavan. Rezervor tot de fontă, greu.
Nu eram în UE, eram „imediat după Revoluție”. Îi aveam pe Iliescu și pe Petre Roman. Mâncam pâine cu margarină, eram săraci. Unii, majoritatea… alții se îmbogățeau.
Textura de soia? Era un lux, nu se găsea. Cafea? Vrac, la 100 de grame, măcinată în fața ta, pe sortimente.
Salam? Tăiat cu cuțitul din calup, pus pe hârtie cenușie curată, cântărit în fața clientului. Ambalat tot în fața sa, în acea hârtie. Acum vine, de regulă, ambalat în folie transparentă, în vid. Acum e altfel. Ai și bon; atunci făceai calculele acasă pe hârtie, cu pixul.
Atunci copiii se jucau cu mingea între blocuri până seara târziu. Acum e liniște, nu prea mai sunt copii. Atunci parcă se fuma mai mult, acum mai puțin.
Ce s-a schimbat din ’90 până azi? Multe. Blocurile din acel cartier au, în majoritate, acoperiș. Bun sau prost, dar există. Le protejează mai bine decât smoala topită.
Apă non-stop, programe TV străine cu sutele.
Plopii au dispărut de când eram copil. Odată cu ei și guguștiucii. Și garajele metalice, și containerele vechi și grele de gunoi (tot metalice). Alei între blocuri? Asfaltate. În rest, habar n-am. Beciuri inundate, câte un șobolan care se mai strecoară pe vreo gaură de aerisire — guri dreptunghiulare sau pătrate, neprotejate cu site.
( imagine generată cu A.I după o fotografie veche)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe