Spitale

 Cândva, uniformele albe ale personalului medical erau un simbol. Inspirau încredere. La fel și cele ale angajaților din brutării. Orice pată de ulei sau de alte substanțe putea deveni observabilă și să te facă să te îndoiești de igiena celui ce o purta, de caracterul lui, de integritatea sa.

Azi? Uniforme în mai multe culori, unghii mari pe secții unde se cere să fie scurtate, brățări, ceasuri, tencuială de fond de ten, piercinguri, tatuaje. Nu vorbesc de toate cadrele medicale, nici de secțiile unde chiar nu contează brățările, inelele, machiajul sau blugii — psihiatrie, spre exemplu. Vorbesc de excepții, de secții de chirurgie, de U.P.U.

Unde au dispărut uniformele acelea albe, imaculate, care îi făceau pe pacienți să se simtă în siguranță la chirurgie și pe secțiile de boli interne? Măcar simbolic.

Pereți albi, așternuturi albe, chiuvete albe: totul pentru încredere, ca să știi că ești pe mâini bune când ajungi la spital. Asta, cândva, demult. Când nu exista Facebook ca managerii să construiască încredere prin texte despre prevenție, iar politicul să se amestece prin sistemul sanitar pentru poze și laude de la subordonați:

— „Vă mulțumim, domnule primar, pentru că existați!

 — Vă mulțumesc și eu că mă ajutați să-mi construiesc imaginea de heruvim ocrotitor al comunității.”