Raiul

Pe undeva, printr-o țară arabă, un cal slab e lăsat să moară pe un strat gros de pungi, PET-uri și alte mizerii care îi țin loc de „așternut de paie”. Oamenii trec pe lângă el, fiecare cu treburile lui. Nimeni nu se oprește să sune la autorități, să-l vegheze până vin, să-i dea apă.

Seamănă cu omul jefuit de tâlhari din Evanghelie: rănit, lăsat pe marginea drumului, văzut de alții care trec mai departe fără să se oprească. Ce e scris acolo pare valabil și azi.

Și câinii maidanezi bolnavi mor adesea abandonați de oameni. Nici asta nu e ceva rar.

Calul întins pe stratul de ambalaje și PET-uri pare, până la urmă, o imagine simbolică. Oamenii care trec, cel care filmează… Și apoi apare medicul veterinar: îl examinează, mai cheamă pe cineva, îl ajută să se ridice. Îl duc la un adăpost, i se fac injecții, primește apă și iarbă curată. Calul își mai revine. Viața îi este prelungită.

Dar înainte de asta fusese folosit. Neîngrijit, lăsat în voia sorții, flămând. Lăsat să ajungă în mizerie, aproape de moarte.

Cam cum sunt lăsați și unii oameni să se descurce singuri când se îmbolnăvesc. Sau să cadă. Sau să dispară din peisaj.

Și dacă duc mai departe gândul: Isus a fost un om util. Ce au făcut autoritățile cu el? L-au dezbrăcat, l-au țintuit pe cruce, l-au lăsat să moară. Asta spune ceva despre partea întunecată a naturii umane.

Nu-s plăcute astfel de lucruri.

Mai ușor e să ne imaginăm livezi de pomi fructiferi, ca o grădină a Edenului. Raiul. Culegi fructe pe o vreme blândă. O activitate simplă, liniștitoare.

Dar realitatea nu e doar asta.