Duminică

 Plouă. Unele zile sunt cenușii și șterse, „umede”. Cui îi plac? Ploaie rece. Bălți, îți uzi încălțările dacă sunt din pânză, cu bucăți de piele ecologică cusute unele de altele.

Umezeala, lipsa soarelui, lipsa căldurii sale… Ce nesuferite sunt! Și mai ales când plouă duminica.

Bate vântul și plouă. Aseară a fost vijelie. Se mai întâmplă. Din când în când mai vine câte o vijelie.

Ieri, în schimb, a fost vreme frumoasă. Am făcut mii de pași pe un câmp pustiu. Mi-am expus pielea la soare, am stat pe o bucată mare dintr-o vană de fier. Un rest de la un puț de sondă, cred eu. Am stat și m-am ținut singur de vorbă.

M-am uitat în depărtări, la dealurile împădurite, la umbrele norilor care se mișcau deasupra pădurilor. La cerul albastru, la verdele ierbii. Poate cel mai crud verde din an.

Am văzut și cimitirul, cu cruci cenușii. Un cimitir tot mai plin. Un spațiu destinat morților.