Ulise

Ulise, un rege și un războinic încercat în lupte, devine naufragiat. Singur pe plută, marea îl aruncă fără control, iar el este expus frigului și foamei. Nu mai poate conta pe forță sau pe experiența anterioară. Se încrede în Zeus și improvizează: folosește o cruce de lemn ca să întindă pânza și să ajungă la țărm.

Această vulnerabilitate totală este simbolică. Ea reprezintă momentul în care omul este șters de toate certitudinile și structurile care îl defineau.

Naufragiul, corabia care se scufundă, crucea folosită ca un catarg al plutei și Ulise dezbrăcat – toate acestea, prin analogie, duc cu gândul la imagini din Noul Testament: la corabie ca simbol al Bisericii, la furtuna de pe mare potolită de Isus.

Se pot vedea și două țărmuri: nașterea și mormântul. Între ele se întinde apa, care poate simboliza lumea sau societatea. În Apocalipsa, apele reprezintă mulțimi de oameni și popoare.

Dacă ne gândim la corabie, catargul trebuie să stea drept, în echilibru. El amintește de cumpăna despre care se vorbește în Cartea lui "Amos", pusă în mijlocul poporului ca semn al judecății și al măsurii.

Ulise, gol pe mare, poate aminti și de imaginea lui Isus răstignit. Un Dumnezeu puternic devine țintuit pe cruce, legat de mâini și de picioare, incapabil să se apere. Este imaginea vulnerabilității absolute.

Toate acestea sunt simboluri.