Năpârca

( imagine generată cu ajutorul A.I)

Ați luat vreodată în mâini năpârci? Eu, da — adulte sau pui. Le-am găsit în natură, le-am luat în mâini, le-am studiat copil fiind, știind că nu au venin și că nu se apără mușcând. Le găseam sub furcoiul de fân, ghemuite, sau prin pădure. Nu le omoram. Eram convins că sunt „făpturile lui Dumnezeu”, adică ale Naturii — căci eu nu credeam în Dumnezeu, ci în zeița bună numită Natură, în biologie, în știința vieții.

Năpârca — animal ghemuit, fără picioare, respingător și asemănător, în formă și culoare, cu fecalele de om sau de animal — a fost folosită în Biblie ca imagine simbolică a fariseilor și a ipocriziei lor. Inițial, specia avea picioare (există și azi specii cu picioare), dar pierderea lor i-a accentuat aspectul decăzut și murdar — ceea ce a făcut-o potrivită pentru a simboliza decăderea morală ascunsă.

Ca năpârca, care murdărește tot ce atinge — cum mă murdărea și pe mine cu conținutul ei scârbos — fariseii ascundeau răutatea și ipocrizia sub aparențe de sfințenie. Mesajul e simplu: ceea ce e ascuns poate fi la fel de periculos și de respingător ca ceea ce se vede. Biblia a ales cuvinte și imagini care loveau direct simțurile, ca lecția morală să rămână vie.

Astfel, simbolismul năpârcii se leagă de diavol și de cei trufași care se cred superiori, dar care, în realitate, murdăresc cu faptele lor tot ce ating — exact ca animalul pe care l-au folosit ca model.