Moreni

 Merg pe stradă. E frig, e iarnă. Merg pe un drum lat de beton, cenușiu și pustiu. Merg încet, fără grabă. Văd: într-o parte se întinde câmpul cu sonde, sonde care functioneaza neîncetat. În cealaltă parte — sărăcia. O zonă de adăposturi improvizate, făcute din materiale recuperate: tablă, scânduri, cărămizi prinse în lut galben. Barăci, cotețe. Garduri făcute din table de butoaie îndreptate, table cutate ruginite. Un câmp populat de oameni simpli, săraci, plus animalele lor domestice. Ei și " grădinile lor"....Asa le zic: grădini.

Mizerie, animale, câini care păzesc curțile. Pisici, găini, rațe, șobolani. Nici nu te poți apropia prea mult — te ia frica, vin poatăile să-și apere teritoriul. Și nu e India, nu e Africa. E aici, e Moreni, " zona turistica". E lângă pod, langă Țuicani.

Două lumi coexistă în același municipiu prosper fără gară și autogară: în centru, blocuri de cărămidă și beton, magazine, farmacii, case de schimb valutar, de amanet, agenții de pariuri sportive, sedii bancare etc. La margine, barăci din table ruginite sau vopsite, maidanezi, mizerie si saracie. Bogăție și mizerie în același localitate. Vile cât niște blocuri, vile uriase de lux, automobile de zeci de mii de euro — și, la doi pași, gospodării ridicate din resturi, din table ruginite și scânduri vechi, din lut și cărămidă, prăjini de lemn. 

Despre sărăcie nu vorbește nimeni. Autoritățile nu par să vadă. E era digitala, a internetului de mare viteza, secolul 21. Se promit parcuri verzi, reamenajări, milioane de euro investite. Zeci de milioane de euro! Prosperitate, fonduri de la Guvern. Dar nu se spune nimic despre oamenii care trăiesc aici, sau în alte zone ale localității la fel de sărace.

  Cei săraci se rușinează, se tem să nu le ia autoritățile și puținul pe care-l au. Cei bogați nu vor să fie deranjați. Liniștea lor nu trebuie tulburată.

Două lumi diferite. Două realități care sunt departe una de alta la fel cum e cerul de pământ. Cei de sus, cei de jos. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe