Între căruța cu roți de Audi și amvonul politic

 

Avem „cultura calului” în sânge și nu ne sfiim să o scoatem la paradă chiar și pe asfaltul municipiilor. E o imagine suprarealistă, pe care o văd des: căruțe arhaice, dar „dotate” cu roți de automobil — un hibrid între secolul al XIX-lea și epoca consumului. Această imagine este, de fapt, metafora perfectă pentru electoratul de astăzi: oameni prinși între lumi, care caută un sens în modernitate, dar cu sufletul rămas la drumul bătătorit de copite.

În acest peisaj apar „domniile lor”, profesioniștii spectacolului: domnul Georgescu și domnul Simion. Ei nu vorbesc din cărți, ci din instinct. Sunt pe placul maselor pentru că dețin secretul suprem al succesului: arta vrăjelii captivante. Știu să modeleze atenția unor pături sociale care nu caută analize economice reci, ci „poveste”.

Interesantă este și figura lui Crin Antonescu. Zece ani de tăcere… o fi fost o asceză, un antrenament în umbră sau pur și simplu o conservare a resurselor? Spre deosebire de românul de rând, acești oameni au un lux imens: timpul. Ei nu-și consumă energia vitală la strung, pe schele sau în ture de 12 ore la fabrică. Nu sunt istoviți de activități normate, de grija normei de mâine. Au rezervorul plin pentru a „preda” maselor.

Acești lideri se comportă ca niște profesori în fața unei clase de elevi care nu mai au răbdare să învețe gramatică, ci vor să audă cum se câștigă viața.

George Simion vine cu energia stadionului. Știe să strige, știe să provoace, știe că în „galerie” nu se vorbește în șoaptă, ci cu pieptul înainte și fără rușine.

Călin Georgescu, cu titlul de inginer agronom, știe exact unde e „glia”. El vorbește pe limba celui care ține sapa în mână sau a tractoristului care privește brazda. Dacă ești inginer agronom, omul de rând te simte „de-al lui”, unul care știe ce e pământul, nu un tehnocrat care trăiește doar în Excel.

Despre ce să vorbească? Vorbesc despre ce se discută la poartă sau la crâșmă: despre cai, despre mândrie, despre Dumnezeu și, bineînțeles, despre marile conspirații care „ne vor răul”. Ei nu vin cu soluții complexe, ci cu confirmări. Le spun oamenilor exact ce vor să audă, validându-le frica și speranța.

Până la urmă, ce ați vrea să aleagă „cei de jos”? Oameni care vorbesc limbi străine în propriul lor parlament sau pe cineva care pare că tocmai a coborât dintr-o căruță cu roți de mașină, gata să le ia apărarea? Poporul alege întotdeauna reflexia din oglindă, nu idealul dintr-o carte de sociologie.