Biserica

 Sărbătoare. Ger de crapă pietrele. Bunica-mea se pregătește să plece la biserică. Și eu? Mă ia și pe mine.

Zăpadă, cer albastru curat, senin. Merg cu ea pe drumul pavat cu pietre cubice, printre două șiruri de case. Case vechi, majoritatea construite înainte să mă nasc eu. Mă uit la ele: case fără etaj, cu tablă sau țiglă pe acoperiș. Cu grădini, cu garduri de fier sau lemn, date cu păcură. Nu mișcă nimic, e liniște. Păi, dacă-i ger? Și câini stau ghemuiți în cotețe. Ajungem la fosta alimentară, la răscruce. Alimentara închisă. Îmi amintesc cum cumpăra bunica-mea untdelemn în PET normal și bomboane mici, rotunde, de ciocolată. Bomboane tari, pentru mine. Bune și alea! Și altele verzi, mentolate, ovale, cu un brăduț gravat pe ele. Vrac! Cântărite pe batamai cântarul.

La răscruce mă mai holbez puțin la monumentul eroilor, vâruit, alb. Văd biserica acoperită cu tablă. Și ea vâruită, și ea albă. Biserica — casa lui Dumnezeu cel nevăzut. Ce știu eu cine-i Dumnezeu? Ceva nevăzut, aflat pretutindeni. Prostii! Nici nu cred în el. Mamaie pleacă de acasă să scape de animalele care nu știu de sărbătoare, care trebuie îngrijite zi de zi. Că porcul nu ține cont că-i duminică, el guiță să-i dai lături. La fel și la capre — trebuie să le dai fân, să le cari apă.

Intrăm în biserică: frig ca afară, îngheț stând pe loc. Cum o sta preotul să citească din carte în frig? Pe jos, perne ca să te poți pune în genunchi, să asculți slujba. Mozaic rece și perne vechi — să poți sta și să asculți preotul și dascălul cum citesc, pe rând, din cărțile lor sfinte.

Mă uit prin biserică, la tavanul albastru cu stele și sfinți. Cerul! Ce mai cale-valea?! Împărăția lui Dumnezeu cu Maica Domnului, cu Domnul, cu îngerii conducători de oști, cu sfinții. Arhanghelul Mihail, cu sabie, războinic — pictat direct pe perete. Arhanghelul Gavril la fel. Ocrotitori ai militarilor... Nu știu ce muceniță cu carte și cruce...Ce e mai valoros pentru societate: femeia și copilul, maica cu pruncul, pictate naiv.

Mie mi-e frig. Îmi îngheață mainile.

— Mamaie, eu mă duc acasă, că mi-e frig.

— Mai stai oleacă, nu mai stăm mult.

Ies afară; e mai cald afară decât în biserică. Mă uit că strălucește soarele pe cer. Liniște și pace; abia aștept să ajung acasă să mă încălzesc la sobă. Să-mi facă mamaie ceva cald de mâncare. Ce-mi trebuie mie Dumnezeu și tămâie? Mor de frig. Nici nu vreau să mai aud altădată de biserica rece. Mai bine fac altceva. Orice, numai să nu stau pe loc în biserică și să îngheț.