"Pocaință"

 Am descoperit o grupare religioasă ciudată, ai cărei membri se simt persecutați. Bradul de Crăciun și consumul cărnii de porc sunt interzise, la fel și cadourile. Crăciunul este interzis, și Anul Nou la fel. Au o casă unde se adună și unde sunt amintiți mereu semnele Apocalipsei: războaie, foamete, incendii, cutremure. O casă izolată, printre alte case obișnuite, ca să nu atragă atenția.

Când se adună, într-o zi nelucrătoare a săptămânii, pe strada principală sunt parcate doar mașini bune, scumpe. Din ele coboară bărbați la costum și femei îmbrăcate business. Parcă ar fi o nuntă de oameni foarte înstăriți sau o reuniune de înalți funcționari. Dacă nu vii în ținută „de birou”, nici nu ești acceptat. Plătești cotizație ca să faci parte din grup: un câteva procente din venituri.

În curte treci pe lângă o clădire cu un simbol ciudat gravat pe ea. Intri prin spate. În interior, ceea ce pare o casă obișnuită se transformă într-o sală mare, albă, înaltă, cu două rânduri de bănci — aproape ca într-o sală de judecată. În față e o estradă și un pupitru cu microfoane.

Mă așez cu o ușoară teamă, ca înaintea unei judecăți. În jurul meu sunt oameni foarte serioși, concentrați. Femeile poartă fuste scurte și ținute "sobre"; machiajul, bijuteriile, vopsitul părului și alte accesorii sunt interzise. Totul pare auster, controlat, aproape perfect ordonat.

Eu însă mă simt neliniștit, cu sentimentul unei vinovății difuze. Mă lupt cu propriile gânduri și slăbiciuni. Încerc să mă conformez regulilor — să nu mai sărbătoresc Crăciunul, să renunț la obiceiuri vechi — dar rămân cu impresia că trebuie să trec printr-un ritual de „curățire”, într-un bazin cu apă, pentru a primi un fel de certificat de acceptare. Acolo, în fața tuturor, au loc astfel de spălări simbolice.

Și nu știu dacă ceea ce simt este credință sau doar dorința de a aparține unui loc...