Cu capra

 Murise capra. Era țeapănă în grajd. Iarnă, ger afară. Numai de săpat groapa, la lopată și la târnăcop, n-aveam chef. Pământul bocnă. Tare! Capra grea. S-o trag afară, s-o duc pe vălcel, s-o îngrop.

Mă îmbrac gros, înjur în gând, pomenind sfinții, îmi iau târnăcopul și lopata și mă duc prin grădină să mă hotărăsc unde fac groapa. Drace! Pământul înghețat, să-l despici cu ranga, nu cu cazmaua.

Mă crăcănez, așa cum am văzut că fac toți drojdierii când sapă șanțuri prin localitate, iau târnăcopul cu ambele mâini și izbesc cu putere în solul tare. Să dea naiba în ea de muncă! Chinul dracului să faci gropi când e ger. Cum dracu’ or face groparii iarna, gropi adânci de doi metri în cimitir? Se întăresc cu țuică! Naiba știe!

Dau cu târnăcopul, dau să mă încălzesc. Dau de rădăcini, dau și în alea, dau pe lângă, dau să fac groapa adâncă, să scap de animal. Dă-i cu târnăcopul, scoate pământul cu lopata afară. Între Crăciun și Anul Nou — că altă treabă n-am.

Fă groapa adâncă, altfel o scot câinii pe urmă din ea. Când se dezgheață totul, te trezești că au scos câinii vecinei — și ai tăi — capra la suprafață. Nu e plăcut să vezi un cap descompus scos din pământ, în grădina ta. Așa că sapă, Mihai, fă-o adâncă, să încapă biata capră în poziția fătului.

Apoi caută o sfoară, fă laț, apucă capra de picior, scoate-o din grajd, târăște-o prin curte, prin grădină, până pe vălcel. Bag-o în groapă, făcută covrig, acoper-o cu pământ. Bătătorește bine pământul deasupra, jucând cu cizmele de cauciuc pe el.

Băutură — nu. Țigări — nu. Nici Facebook nu există, nici telefon mobil. Ești singur, la marginea grădinii.

Nici nu visam eu atunci că o să scriu necazul meu cu capra undeva. Necazul era real: pământul înghețat. Murise și între sărbători. De frig, de boală — habar n-aveam. De îngropat, trebuia îngropată. Ce era să fac cu ea?

Și nu orăcăiam că am săpat eu groapa în frig, în fundul grădinii. Era ceva firesc. Nu aveam Facebook să mă vait, să mă plâng de soartă. Nu aveam smartphone să-mi fac selfie la munca de jos, să mă filmez, să vadă lumea cât de prost sunt. Păi nu existau!

Bețivii vorbeau în cârciumi, se lăudau acolo cât de grozavi sunt. Dacă erai prost, te știau cei din localitate așa, nu aveai unde să-ți expui prostia în mediul online.

Acum ai unde să te expui! Acum… te filmezi și pui înregistrarea pe Facebook și pe TikTok.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe