Criza apei potabile prevestită de piticul în pantaloni roșii


Marele Baraj a fost secat, iar apa la robinete a amuțit. În clipa aceea, stăpânii noștri — viteji doar când trebuie să arate cu degetul — s-au repezit să o linșeze pe Zeița Mediului. Au dat alarma prin țară: „Ea e vinovată!”. Au chemat la ordine mazgălicii de hârtie și le-au pus în brațe singura poveste permisă: Zeița e de vină, nu argății lor care au golit barajul sub pretextul unor „reparații”.
Scribii, cuminți ca niște câini la fluierul stăpânului, au început să scrie exact ce li s-a dictat. Niciun neuron nu a suferit în proces.
Dar Zeița, aflând de planul mârșav prin care vor s-o facă țap ispășitor ca să scape boierimea întreagă, a reacționat. Cunoscând și șmecheriile piticului cu nădragi roșii — profetul farselor — și-a trimis supușii să vadă cine a secat cu adevărat lacul de acumulare.
Atunci a început circul. Stăpânii, cuprinși de isterie, au invadat Facebookul: live-uri, poze cu cisterne, selfie-uri lângă carele cu butoaie mari de apă, imagini cu oamenii săraci făcând cozi interminabile cu găleți si pet-uri goale. Peste 100.000 de suflete au rămas fără apă, iar piticul, fericit, își juca rolul de zeu al râsului, arătând cu degetul în stânga și-n dreapta ca la bâlci.
Baronimea, speriată că Zeița și supușii ei s-ar putea să le bată la ușă cu întrebări incomode, a început să tremure sub mantii. Argății și boierii — toți din aceeași făină — se ascundeau unul în spatele altuia, sperând să treacă furtuna.
Dar furtuna abia începe.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe