Amintiri

 Te trezești la 4:30 dimineața. Te duci să evacuezi forțat, la toaletă, tot ce-i în tine. Îți faci repede un ness, mănânci zdravăn, știind că ai nevoie de multă energie pentru primele patru ore de muncă. Apoi te speli pe dinți, îți bagi în rucsac ce-ți trebuie (altă mâncare), te îmbraci în grabă și stai cu ochii pe ceas.

Se face 5:35. Oprești convectorul pe gaz, verifici aragazul să nu fie pornit, te asiguri că robinetele sunt închise, luminile stinse peste tot, nimic lăsat în priză. Verifici încă o dată dacă ai legitimația de serviciu la tine. Închizi ușa apartamentului cu cheia, după ce mai arunci o ultimă privire să fie totul în ordine, cobori scările blocului și ieși în gerul de afară, gerul iernii.

Mergi grăbit spre stație, ca să te încălzești, să te dezmorțești. Ai în gură gustul cafelei proaste pe care tocmai ai băut-o. E frig și știi că în stație mai ai de așteptat. Ajungi acolo, te întâlnești cu colegii de muncă, dai mâna cu băieții, le spui un „bună dimineața” colegelor zgribulite de frig — înfofolite în gecile groase, la fel ca bărbații, cu mâinile în buzunare și glugile trase pe cap.

Stăm toți în frig. Nu e nici șase dimineața. E întuneric beznă. Ne adunăm sub stâlpul cu lampa de iluminat stradal, ca să fim văzuți de la distanță de șoferul autobuzului. Nu contează că e ger, vânt sau umezeală: noi suntem mereu acolo, până la ora șase. Curați, parfumați, pregătiți de muncă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe