Femei "puternice și independente", coachi și instructori de fitness pe Facebook

 

Femeile "puternice și independente", mature, au cam dispărut din peisaj. Bineînțeles că toți le adorăm, dar probabil s-au căsătorit cu masculii Alfa și d-aia nu mai interacționează cu muritorii de rând.

Da acu’ au apărut alte persoane de succes. Am citit o postare mai devreme, pe Facebook, despre un coach de dezvoltare personală cu câștiguri de zeci de mii de euro pe lună și autori de programe de fitness care câștigă și mai mult. Cică e cu marketing, cu sisteme de „reclame targetate”, cu „programări pe bandă rulantă”.

Să fii coach de succes, să ai cunoștința, abilitatea de a comunica clar, să fii empatic — iată calitățile care-ți trebuiesc ca să faci zeci de mii de euro lunar cu „sistem de reclamă targetată”. Tre’ doar un smartphone, câteva „postări spirituale” pe săptămână, o cameră liberă unde să te poți filma cu telefonul ținând „discursuri motivaționale”.

Și-ți vin clienți pe bandă rulantă, faci „coaching 1-la-1”, programe de grup, cursuri online sau mentorate. Cu fitness-ul e ceva mai greu, că acolo e vorba și de moștenire genetică, ereditate, vârstă.

Acu’ nu știu ce studii universitare îți trebuie ca să câștigi mai mult ca un medic chirurg, ca un inginer în automatică sau simplu absolvent a unei facultăți de matematică-informatică. Să ajungi „coach de dezvoltare personală” adică, sau creator de programe de fitness personalizate. Că să înțeleg, astea sunt meseriile aflate în top, căutate pe piața muncii.

Nu mai e ca înainte cu avocați de succes, cu medici de succes, cu ingineri petrolisti bine plătiți. Nu, acum cele mai bine plătite meserii sunt cele de „coach de dezvoltare personală” și „instructor de fitness”.

D-aia nici nu mai e' femei disponibile pe Facebook: gravitează toate în jurul coachilor și instructorilor de fitness plini de bani;)


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La vremuri noi...Tot noi.

Plătim taxe și impozite… Și, uneori, avem impresia că ele se duc mai degrabă spre „ședințe foto” ale unor oameni politici din județ, spre articole elogioase din presa de partid și spre o imagine atent construită. Fotografi profesioniști, jurnaliști favorabili, distribuiri continue pe rețelele sociale — totul funcționează ca un mecanism bine pus la punct pentru a arăta doar partea luminoasă a lucrurilor. Între timp, se plantează panseluțe, se amenajează parcuri, participăm la evenimente religioase mai mult ca decor, pentru imagine. Mergem la biserică uneori ca să fim văzuți, nu ca să ne reculegem. Pozăm, zâmbim, ne îmbrăcăm impecabil — devenim actori într-o scenă publică în care performanța reală se pierde în spatele aparențelor. În loc de muncă reală și rezultate concrete, vedem uneori doar auto-laudă. Sunt oameni plătiți să scrie în favoarea unora, să arate publicului doar ceea ce trebuie să vadă, nu ceea ce este cu adevărat. Se joacă roluri de „sfinți”, de binefăcători, de protectori...
Citiți mai multe

Amintiri din copilarie

 Stau și-mi amintesc o lume cu tije înfiletate la gura puțului de sondă, cu muncă grea, salopete murdare de petrol, cu sonde în mișcare, cartiere cu blocuri cenușii din prefabricate, fără acoperișuri și fără balcoane; doar fațade gri, cu igrasie și negreala ploilor. Un cartier murdar, sărac, cu beciuri inundate, cu alei și pământ bătătorit amestecat cu pietriș mărunt și nisip, cu pisici și șobolani mari, parcă la fel de cenușii ca fațadele, cu șir de barăci din fier sau lemn, care erau de fapt magazine de cartier, cu bar, cu bețivi și cu mucuri de țigări aruncate la tot pasul. Ce? Un cartier: „Mica Italie”… „Mica Italie” nematurată niciodată. Apoi dealurile: acoperite cu iarbă verde, cu stejari groși din loc în loc, cu păduri de fag și stejar; dealuri peste tot, de o parte și de alta a localității, pe care poți merge cât vrei, dealuri pustii cu sonde albastre care mergeau neîncetat, cu drumuri făcute de trolii și poteci bătute de localnici, dealuri pe care pășteau turme de oi. Oraș...
Citiți mai multe

Zăpadă

 Era iarnă, frig, ger, zăpadă mare. Iar eu aveam anunț că vând fân pentru animale. Fân vechi de doi ani. Cum zăpada era așternută de peste două săptămâni și era ger cumplit, mă sună o femeie bătrână să cumpere o căruță sau două de fân pentru vaci și cal. Eu? Mă bucur — scap de fân! Mă duc, iau lopata din magazie și hai la făcut pârtie. Așa, cu geaca pe mine, cizme de cauciuc în picioare, fes în cap, fular la gât și mănuși groase de bumbac. Și dă-i și aruncă zăpada, eliberează locul, să aibă calul și căruța pe unde intra. Mâinile îmi îngheață, dar tot transpir, că am geaca pe mine și fularul strâns la gât. Dar ce să fac? De bani aveam nevoie ca să merg la București să-mi scot diploma de licență… Așa că: apucă-te de treabă, Mihai! Dă la lopată, fă pârtie! Aruncă zăpada cât mai departe, eliberează locul. Ah, ce „fericire” să dai la lopată în ger! Cum? O nimica toată! Munca fizică e „sănătate curată”! Așa zic șmecherii care lucrează doar cu pixul pe hârtie și simt, poate, un strop de v...
Citiți mai multe